Geek Meet

Webstock Awards 2010

Filip | Wednesday, September 1st, 2010

In perioada 16 august – 5 septembrie 2010, initiatorii proiectelor web ce contin cel putin o componenta de social media se pot inscrie gratuit la Webstock Awards, singura competitie de proiecte web 2.0 din Romania, desfasurata in cadrul evenimentului anual Webstock.

Pe 16 septembrie 2010, hotelul Radisson Blu va gazdui cea de-a treia editie Webstock Awards, o competitie ce isi propune sa premieze cele mai bune si inedite proiecte din mediul online local derulate in ultima perioada si dezvoltate in Romania.

Gala Webstock Awards va completa Conferintele Webstock, un eveniment marca Evensys, organizat in parteneriat cu Vodafone Romania, ce va cuprinde o serie de conferinte si workshop-uri pe teme de social media. Sponsorii evenimentului sunt Avon, LG si Petrom.

Ca si la editiile anterioare, Premiile Webstock 2010 se vor desfasura pe parcursul a doua etape: preselectia si jurizarea finala. Preselectia va fi facuta de organizator si va viza in primul rand incadrarea corecta a proiectelor propuse si verificarea fiselor de inscriere. Jurizarea efectiva va reveni unui grup format din specialisti in online, consultanti in comunicare si cunoscuti antreprenori locali.

Proiectele inscrise trebuie sa se incadreze intr-una din cele 12 categorii disponibile in cadrul competitiei Ð Publishing, Utility, Viral, Social Networking, User Generated Content, Video & Audio, Blogging Campaigns, Microblogging Projects, Facebook Fan Pages, Facebook Applications, Special projects si “Others”.

In alegerea proiectelor castigatoare vor fi luate in calcul criterii precum originalitatea, design-ul, structura, navigabilitatea si functionalitatea, relevanta si interactivitatea.

Mai multe detalii despre regulamentul competitiei Webstock Awards 2010 sunt disponibile la www.webstock.ro.

GeekMeet Timişoara în vacanţă

Alex Albu | Thursday, July 15th, 2010

După o perioadă foarte faină în care am fost pe baricade lună de lună, discutând despre proiectele la care lucrăm, a venit şi vremea unei vacanţe.

Vom reveni cu GeekMeet #13 în septembrie, cu prezentări la fel de interesante şi sperăm cu temperaturi ceva mai suportabile :)

Până când ne revedem în formulă completă, o vacanţă plăcută şi o vară cât mai frumoasă tuturor!

Bonus: pentru cei care nu au reuşit să ajungă la GeekMeet #12 şi pentru a nu uita cumva peste vară ce se întâmplă la un GeekMeet, prezentările lui Vali (credits pentru filmuleţe) şi Emil de la ediţia trecută vor fi de folos.

GeekMeet #12 Timişoara

Alex Albu | Wednesday, June 23rd, 2010

Prima întâlnire “de vară” va avea loc duminica aceasta, pe 27 iunie, în Cafeneaua D’arc începând cu ora 14.

Este foarte probabil să avem întregul spaţiu la discreţie, deci puteţi cu încredere să invitaţi prietenii, fie ei geeks, oameni implicaţi în proiecte locale sau curioşi. Lista prezentărilor va cuprinde câte puţin din toate cele cu care ne-am obişnuit până acum şi ceva în plus:

  • Valentin BoraCum îţi face Git viaţa mai uşoară. Vali pregăteşte o prezentare interactivă, cu o demonstraţie la care poate participa oricine cu condiţia să aibă Git-ul instalat (download)
  • Echipa CEDAT – widget RATT pentru mobile. Elevii de liceu care au implementat proiectul aşteaptă feedback şi idei de dezvoltare a aplicaţiei meşterite în cadrul Tim Teen IT Summer School.
  • Discuţie liberă despre implicarea comunităţii GeekMeet în proiectele din Timişoara dezvoltate în alte domenii decât cel tehnic

Înscrierile – ca de obicei, avem aproximativ 50 de locuri disponibile, iar înscrierile se fac completând formularul de mai jos:

Ne vedem duminică la GeekMeet!

Python GeekMeet #1 Cluj

ionel.mc | Wednesday, June 9th, 2010

Prima întalnire specializată pe Python va fi ţinută pe 3 iulie ora 11.00 AM la sediul Three Pillar Global.

Prezentările:

  • Sever Băneşiu – Introducere Python
  • Ionel Mărieş – Clona Twitter folosind Django (livecoding)
  • Alexandru Pană – Introducere pygame

După prezentari vom avea discuţii libere pe marginea python-ului (la o bere probabil :) . Cred că mai este loc de încă o prezentare dacă există voluntar (contact ionel.mc [at] gmail.com).

Condiţii de participare:

  • Participarea se face exclusiv pe bază de preînscriere! Dacă ştii sigur (măcar 90%) că vii, completează formularul de mai jos:

Edit:

Cum a fost la ediţia de liceu

Alex Albu | Wednesday, June 2nd, 2010

Desfăşurătorul GeekMeet #11 – ediţia de liceu a inclus 4 proiecte aparţinând elevilor  liceului „Grigore Moisil” din Timişoara.

Pentru început Andrei Horak (clasa a XI-a) a prezentat agenda online Igluu, gândită pentru nevoile unui licean, şi având la bază 4 widget-uri:

  • orar uşor editabil, util pentru gestionarea materiilor
  • widget de taskuri care pot fi prioritizate în ordinea importanţei, ideal pentru a-ţi aminti ce teme ai de făcut :)
  • widget de notiţe pentru a te scuti post-it-uri
  • cititor de feed-uri RSS, pentru a avea la îndemână ştirile care te interesează

Igluu are o interfaţă ajaxy şi este dezvoltat folosind jQuery, PHP/mySQL şi HTML/CSS.

Tot Andrei a prezentat şi League Manager, aplicaţie ce permite utilizatorilor să înregistreze rezultatele meciurilor de FIFA jucate împreună cu prietenii. Printre funcţionalităţile oferite de aplicaţie se numără:

  • crearea propriei ligi în care îţi poţi invita prietenii
  • înregistrarea scorurilor partidelor jucate, vizualizarea clasamentului ligii şi acces la statistici legate de meciurile jucate
  • mini-forum dedicat discuţiilor aprinse între utilizatori
  • vizualizarea după diferite filtre a ligilor create

League Manager este lucrat în PHP/mySQL şi HTML/CSS, iar dezvoltarea viitoare implică optimizarea interfeţei cu ajutorul Ajax.

Ediţia de liceu a adus şi o premieră interesantă, deoarece Elena Ghiniţă (clasa a XI-a) a fost prima domnişoară care a prezentat la GeekMeet Timişoara – un aspect la care trebuie să lucrăm neapărat :D

Elena a prezentat Fracţii ordinare, o lecţie Flash interactivă care îmbină obiecte din viaţa reală şi noţiuni de matematică cu scopul de a uşura asimilarea informaţiei prezentate. Lecţia include:

  • noţiuni teoretice reprezentate grafic prin imagini jucăuşe
  • aplicaţii interactive precum împărţirea unor fructe sau prăjiturele
  • o temă de casă pe care cei mici ar refuza-o cu greu
  • un test la sfârşit de lecţie care mulţumită abordării în predare pare parte din distracţie

Ultimul proiect prezentat a fost Smart School Security, un sistem de pontaj al prezenţei pentru elevi implementat de Vlad Temian (clasa a X-a).

Iată cum funcţionează aplicaţia:

  1. elevul primeşte un card de acces care conţine poza, datele personale şi două coduri de bare unice
  2. accesul în incinta şcolii se face scanând unul dintre aceste coduri de bare
  3. părintelui îi este trimis pe email şi/sau prin sms confirmarea că elevul a ajuns la şcoală
  4. la sfârşituk orelor de curs este scanat cel de-al doilea cod de bare
  5. părintelui îi este trimisă o a doua notificare, anunţând că elevul a ieşit de la ore

Dezvoltată în C#, PHP/mySQL şi HTML/CSS, aplicaţia este utilă deopotrivă părinţilor şi profesorilor, oferind şi o serie de statistici ale prezenţei generate de sistemul de pontaj.

În finalul GeekMeet #11 Radu Ticiu a prezentat Tim Teen IT Summer School, proiect ce îşi propune să aducă experţi şi antreprenori din mediul IT în faţa elevilor timişoreni.

Mulţumim tuturor celor prezenţi pentru că au ales să petreacă o după-amiază alături de noi şi aşteptăm să ne revedem şi la ediţia viitoare!

PS: Mulţumim în mod deosebit doamnei profesor Felicia Ianc pentru ajutorul oferit în organizarea acestei ediţii a GeekMeet Timişoara!

GeekMeet #11 Timişoara – ediţia de liceu

Alex Albu | Friday, May 21st, 2010

Inspiraţi de prezentarea lui Cristi care a încheiat ediţia precedentă a GeekMeet, ne-am gândit că sfârşitul anului şcolar este o bună ocazie pentru a aduce un suflu proaspăt în comunitatea geek din Timişoara.

Aşadar, anunţăm cu mare plăcere GeekMeet #11 Timişoara  - “Ediţia de liceu”, care va avea loc duminică 30 mai, începând cu ora 14 în cafeneaua D’arc.

Revenim cu lista vorbitorilor cât de curând, aceasta urmând să cuprindă câţiva liceeni pasionaţi ce lucrază la proiecte care câştigă cu regularitate concursuri de programare.

Update vorbitori şi prezentări:

  • Elena GhiniţăFracţii, o aplicaţie interactivă de e-learning
  • Vlad TemianSmart School Security, o abordare eficientă a securităţii în şcoli
  • Andrei HorakIgloo, agenda electronică şi League Manager, fotbal virtual pentru prieteni
  • Radu Ticiu (Incubatorul de Afaceri Timişoara) - Teen IT Summer School, o altfel de tabără pentru liceenii geeky

Înscrieri – ca de obicei, avem aproximativ 50 de locuri disponibile, iar înscrierile se fac completând formularul de mai jos:

Ne vedem la GeekMeet!

Geek Meet #2 Bucureşti

Filip | Friday, May 14th, 2010

Se apropie al doilea GeekMeet în Bucureşti! Ne întâlnim din nou în data de 30 Mai 2010, începând cu ora 12:00, la Bucharest Hubb (Stelea Spatarul 21, Zona Unirii, 0212074791). O hartă puteţi să vedeţi aici.

Vor vorbi:

Vlad Stan – Bucharest Hubb;
Răzvan Pavel – Scalabilitate şi optimizări;
Andrei Maxim – Riscurile cu care se confruntă un start-up;
Andrei Gheorghe – Paradigme de programare;
Sorin Trâncă – La ce e bună şi la ce e rea creativitatea;
Costin Radu – Surpriză;

Condiții de participare:

Participarea se face exclusiv pe bază de preînscriere! Dacă ştii sigur (sau măcar 99%) că vii, trimite un email la alexandrugugurel [at] gmail.com şi spune-ne cine ești. Locurile sunt limitate (aproximativ 50), motiv pentru care te rugăm să te înscrii repede.

Hackathon 2Parale

Filip | Wednesday, May 12th, 2010

2Parale si 2Performant te invita sa participi la primul Hackathon dedicat crearii de aplicatii de advertising bazat pe performanta.

O aplicatie este un mini-site care ruleaza intr-un iframe si foloseste API-ul retelelor. Ca developer, nu trebuie sa inveti nimic complicat, doar sa iti folosesti cunostintele de HTML/CSS si un limbaj de programare gen PHP sau Ruby.

2Parale pune la bataie 3 premii pentru cele mai cool aplicatii – un iPad de 32Gb, un media player Asus HDP-R1 si un hard-disk portabil Western Digital de 320Gb.

Hackathon-ul se desfasoara pe perioada 11 – 22 mai, in urmatoarele etape:

  • 11 mai – 21 mai: Free Coding, comunicare pe lista de discutii.
  • 22 mai: (Sambata) Last Coding Day, ne intalnim la Bucharest Hub sa finalizam ideile. Pizza & Soda are on us.
  • 22 mai: (Sambata la 6 p.m.) Prezentarea/jurizarea ideilor/aplicatiilor si premierea lor.

Pentru mult mai multe detalii, citește în continuare pe blogul 2Parale.

Have fun!!

5 invitații la Mobile Apps

Filip | Friday, May 7th, 2010

Vă readucem aminte că pe 13 mai va avea loc Mobile Apps, o întâlnire a dezvoltatorilor de aplicații mobile.

Un highlight al evenimentului va fi prezența lui Jure Sustersic, care va vorbi despre OVi Store, app-store-ul Nokia, și despre modalități de monetizare în cadrul acestuia.

Organizatorii pun la dispoziție 5 invitații pentru geeks, în posesia cărora puteți intra dacă ne spuneți (în comentarii la acest post) cum vă numiți, cu ce vă ocupați și în ce mod sunteți implicați (sau doriți să vă implicați) în zona de aplicații mobile. Vă vom contacta pe adresa de mail din comment (care nu e publică).

Ne-ar plăcea să ne spuneți cum a fost! :)

Agile & Lean Practices la OpenAgile

Alex Albu | Friday, April 30th, 2010

Termenul de înscriere la preţuri promoţionale „early bird” pentru conferinţa OpenAgile România s-a prelungit până la data de 5 mai 2010.

Un motiv în plus pentru a participa la eveniment va fi prezentarea lui Vlad Stan, angel investor & online entrepreneur, care s-a alăturat echipei de vorbitori a conferinţei OpenAgile pentru a împărtăşi experienţa trăită în Sillicon Valley şi a vorbi despre Agile & Lean practices in business.

Gândirea Agile & Lean se aplică:

  • la a livra continuu valoare de business
  • pentru adaptarea la condiţiile schimbătoare ale pieţei
  • în gestiunea riscurilor
  • pentru îmbunătăţirea predictabilităţii
  • la creşterea flexibilităţii
  • pentru reducerea variabilităţii
  • pentru creşterea ROI (Return On Investment) a investiţiei în software

Conferinţa OpenAgile îşi propune să ajute organizaţiile care depind de software – de la start-up-uri până la cele care construiesc produse software complexe, sisteme sau servicii – să aplice gândirea Agile & Lean în întreaga companie.

Pentru mai multe informaţii şi înregistrare la eveniment vizitaţi site-ul conferinţei OpenAgile România.

Next Page »

Identitate: rogvaiv | Un proiect iniţiat de Filip Cherecheş-Toşa | Foloseşte blogu.lu