ITNT, in colaborare cu Wembrio, organizează pe data de 4 iunie la Sibiu, Sibiu How to Web Community Event 2011, cel mai important eveniment dedicat comunității sibiene pasionate de online și antreprenoriat web. Tema evenimentului va fi despre comunități și importanța acestora în antreprenoriat.

Evenimentul va concentra în jumătate de zi 8 prezentări și paneluri ale unor nume recunoscute în online-ul românesc și nu numai drept modele demne de urmat sau povești de succes.

Participanții la evenimentul ce se va ține la hotelul Golden Tulip Ana Tower, vor putea urmări, discuta și socializa cu toți speakerii atât în timpul prezentărilor cât și în timpul evenimentului, în zona de networking special amenajată, cât și la petrecerea oficială de după eveniment.

Dintre speakeri amintim pe Matthew Harris – Senior Product Manager la Poken, Vlad Stan – fondator Vlad Stan & Partners, co-fondator Seedmoney și BucharestHubb, Dragoș Mănac – CEO la Appnor MSP S.A. și VP Business Development la Heruvim LLC, Ștefan Szakal – CEO la X3, Managing Partner la StatusPimp, Ana Maria Andronic – Senior Associate la SCPA Biriș Goran, co-fondator Venture Connect, Alexandru Negrea – social media manager la BCR, Peter Barta – director executiv Fundația Post Privatizare, care de altfel este și partenerul principal al evenimentului la nivel național.

Temele de discuție se vor axa pe subiecte de interes pentru antreprenorii din zona tehnologiei web, cum ar fi: comunitatea web locală, design și creativitate, rețele sociale și social media, începuturile unei afaceri, finanțarea acesteia.

Prețul biletelor variază de la 25 euro, cel standard până la 10 euro pentru studenți. Pentru grupuri și companii există de asemenea reduceri. De asemenea, în acest moment, există câteva promotii și cupoane speciale de reducere de până la 50%, disponibile prin partenerii noștrii. Biletele se pot cumpara online de pe sibiu.how-to-web.net sau de la sediul ITNT din Sibiu, Costache Negri, nr.9.

În cadrul evenimentului am pregatit și câteva surprize, dintre care cel puțin una va fi inedită pentru orice eveniment care a avut loc până acum în Romania.

Programul evenimentului poate fi vazut pe pagina: http://sibiu.how-to-web.net/schedule/.