Geek Meet

Hackathon Sprint #1 & GeekMeet #17 Timişoara

Alex Albu | Thursday, September 29th, 2011

GeekMeet Timişoara sună adunarea după o pauză de vară cam lunguţă şi porneşte în forţă stagiunea de toamnă cu o nouă ediţie GeekMeet, precedată de un hackathon la care sperăm să strige prezent cei mai pasionaţi programatori din liceele timişorene.

Atât Hackathon Sprint #1 cât şi GeekMeet #17 vor avea loc în biroul CoworkTM, pe splaiul T. Vladimirescu, nr. 6, ap. 6. Să le luăm pe rând.

Hackathon Sprint #1

Pentru început vom încerca să definim conceptul de hackathon sprint pe care îl avem în gând. Hackathon Sprint #1 urmează să se desfăşoare în decursul a 24 de ore, începând sâmbătă 8 octombrie la ora 12 şi încheindu-se duminică 9 octombrie la ora 12. În tot acest timp, 3 echipe a câte 3 programatori se vor folosi de un API pentru a construi 3 aplicaţii web. În acest moment nu există alte limitări, însă aici urmează să intervină mentrorii celor 3 echipe. Pe lângă motivarea şi îndrumarea echipelor lor, înainte de eveniment cei trei mentori vor stabili de comun acord ce alte reguli vor mai fi introduse în joc.

Programatorii. Căutăm aşadar 9 programatori. Prioritate vor avea liceenii, însă încurajăm ca toţi cei care doresc să codeze alături de noi la Cowork să se înscrie.

Mentorii (update). Avem deja primii doi numele celor trei mentori: Vali Bora, Horia Jurcuţ şi Dan Damian, cel care este şi iniţiatorul acestui hackathon. Horia, Vali şi Dan vor motiva şi îndruma echipele spre rezultatul dorit în timpul celor 24 de ore de social coding.

GeekMeet #17

Tot în biroul CoworkTM, duminică, începând cu ora 14 vom avea 3 prezentări.

Formularul de înscriere pentru hackathon şi GeekMeet va fi unul comun, având rugămintea să bifaţi activităţile la care urmează să ne fiţi oaspeţi.

VentureConnect Cluj – 50k euro

Filip | Wednesday, September 28th, 2011

GECAD Group, in colaborare cu VentureConnect, lanseaza o noua oportunitate de finantare pentru startup-urile din domeniile software, tehnologii web si eCommerce. Pentru fiecare dintre cele doua evenimente bianuale majore organizate sub umbrela VentureConnect in urmatorii trei ani, GECAD Group va aloca o investitie de tip seed de 50.000 Euro, incluzand totodata startup-urile alese intr-un program sustinut de indrumare si mentorat activ de business.

Programul de finantare initiat de GECAD Group va debuta chiar cu ocazia evenimentului VentureConnect ce se va desfasura la Bucuresti pe 23 noiembrie 2011. In luna octombrie, VentureConnect va organiza doua editii locale, prima in Cluj urmata de cea din Timisoara, obiectivul fiind de a selecta cele mai valoroase startup-uri locale care sa fie prezente in finala de la Bucuresti.

Investitia seed oferita de GECAD Group, alaturi de intreaga activitate de mentorat si consiliere de business pe care o va derula impreuna cu companiile selectate, au ca obiectiv identificarea unor proiecte sau afaceri tehnologice valoroase, cu adevarat inovatoare si cu impact global.

„Vor intra in atentia noastra acele proiecte sau companii cu focus pe software, tehnologii web si eCommerce, cu un concept de business sustenabil, un produs sau un serviciu inovator aflat macar in stadiul de pilot, nelegat geografic de tara – mama, cu potential de dezvoltare internationala”, precizeaza Radu Georgescu, Chairman GECAD Group.

Evenimentul din Cluj va avea loc pe 12 octombrie la Hotel City Plaza. Proiectele ar trebui depuse pana pe 2 octombrie, completand informatiile de aici: http://www.ventureconnect.ro/apply-now-for-cluj/.
In plus, va fi prezent Doug Richard care vine special sa raspunda intrebarilor celor din sala.

Intrarea este libera (adica nu costa).

How to Web 2011 – Conferinta de tehnologie si afaceri web

Alex Albu | Tuesday, September 27th, 2011

How to Web

How to Web, cea mai importanta conferinta de tehnologie si afaceri web din Europa de Est, se va desfasura in acest an la Bucuresti, pe 9 si 10 noiembrie. Editia de anul trecut a fost una foarte apreciata, insa cea pregatita anul acesta va fi si mai interesanta!

Programul acestei editii este plin de subiecte atractive si vorbitori deosebiti. Dar asta nu e tot. In acest evenimentul va avea doua linii de prezentari, cu discutii mai generale in sala The Talks si workshop-uri si studii de caz in sala The Works.

Fiecare zi va incepe cu cateva keynote-uri despre inovatie si schimbarea web-ului, tinute de catre inovatori globali si experti europeni precum Mark Randall (Chief Strategist la Adobe Systems), Pablos Holman (un inventator de exceptie implicat in think-tank-uri care rezolva probleme globale prin tehnologie), Carlos Espinal (Partener la Seedcamp) si altii.

Programul va continua apoi cu analize de business, alaturi de fondatorii unor startup-uri europene de top precum Alastair Mitchel de la Huddle, Miki Devic de la httpool sau Eric Wahlforss de la Soundcloud. Vor fi analizate unele din cele mai fierbinti tendinte ale industriei web-ului, industria evaluata la 12 miliarde de dolari a SaaS si nebunia platformelor de tip daily deal, alaturi de antreprenori din Europa de Est ca Alexandru Costin de la Adobe/Business Catalyst si Jeffrey Treichel de la Kolektiva. Imediat apoi, in sala The Works o serie de experti europeni vor acoperi subiecte precum dezvoltarea produsului, dezvoltarea afacerilor sau evaluarea afacerilor.

Doua dintre fortele care schimba web-ul sunt socialul si mobilul, care modifica felul in care interactionam cu acesta. De aceea, in acest an How to Web va avea o sectiune speciala cu discursuri, panel-uri si workshop-uri alaturi de antreprenori precum Branko Milutinovic (fondatorul Nordeus, producatorul celui mai popular joc sportiv social din lume), Philipp Kandal (fondator al Skobbler, una din companiile de top din Europa, dezvoltatoare de aplicatii pentru mobile), George Lemnaru (fondatorul eRepublik, numit cel mai bun startup european in 2007 la LeWeb), Max Niederhofer (fondator al Qwerly.com si unul din investitorii Last.fm), Felix Petersen (fondator al Amen si al Plazes, primul serviciu bazat pe locatie, lansat in 2006 si apoi achizitionat de Nokia), Michael Breidenbruecker (fondator RjDj) si multi altii.

Daca esti antreprenor web, organizatorii au invitat pentru tine reprezentanti ai celor mai importante acceleratoare de afaceri web din Europa, investitori si consultanti cu o imensa experienta de afaceri. De asemenea, nu va lipsi din programul de anul acesta competitia Startup Challenge, care ofera afacerilor aflate la inceput de drum posibilitatea prezentarii proiectelor in fata unui juriu avizat si in fata intregii audiente a conferintei.

Organizatorii au pregatit locatie extraordinara, cu zona expozitionala, o zona generoasa pentru networking si cateva surprize pentru a te ajuta sa intri in contact cu cat mai multi dintre cei prezenti. Si, de asemenea, la sfarsitul fiecarei zile de conferinta vor avea loc celebrele petreceri How to Web, care te vor face sa-ti amintesti de ce scena tech europeana e atat de fierbinte.

Asadar, ia-ti biletul acum si pregateste-te pentru un eveniment de business extraordinar. How to Web 2011 se apropie!

Workshop de marketing afiliat la Constanta

Filip | Monday, September 26th, 2011

Pe 26 septembrie (azi!) de la 18:30 va avea loc la Cafe Renard workshopul “10 pentru marketing afiliat” organizat de 2Parale.

Dorin Boerescu si Cristian Ignat vor prezenta pe scurt posibilitatile de castig din marketing afiliat + tendinte in comertul online din Romania:
- site-uri care genereaza bani (comparatoare de preturi, agregatoare, site-uri dedicate marketingului afiliat)
- nisele care cresc
- obiceiuri de cumparare
- cum analizezi cererea din piata
- cum construiesti un proiect destinat afilierii

2Parale a organizat workshopuri similare la Timisoara, Iasi, Sibiu si Brasov iar in curand vor organiza si la Craiova, Cluj si Buzau.

Mai multe detalii gasiti aici: http://blog.2parale.ro/2011/09/workshop-de-afiliere-constanta-venim/

Va asteptam cu drag.

A fost Geekmeet Brasov 2.0…

gm.brasov | Thursday, August 18th, 2011

Și vrem părerile voastre. Cum vi s-a părut locul, cum vi s-au părut invitații, ce ați vrea să schimbați, să adăugați sau să scoateți, ce s-ar putea face mai bine și ce s-ar putea face mai rău. Am creat un grup de discuții la adresa http://groups.google.com/group/geekmeet-brasov , unde să ne prezentăm, să discutăm de edițiile viitoare si despre ce o să pregătim.

Geekmeet 2.0 a fost pentru noi o relansare a evenimentului și, din punctul nostru de vedere, un succes – dar vrem să menținem evenimentul la nivel înalt. Pentru aceasta avem nevoie de feedback, avem nevoie de sugestii, avem nevoie de idei de a face lucrurile mai bine. Vrem, evident, ca Geekmeet 2.1 să fie mai bun decît 2.0, iar 2.2 să fie și mai bun, dar asta nu se poate realiza dacă nu reușim să construim o comunitate dornică de a face lucrurile mai bine, și a duce mai departe evenimentul.

În curînd vom posta  înregistrările prezentărilor; deocamdată puteți descărca de mai jos prezentările ținute la eveniment.

Au prezentat:

  • Claudiu Murariu – Hack-uri cu Google Analytics
  • Paul Stroie – Meme Wars – memes și jocuri
  • Raul Furnică – Life of an engineer (at Google)
  • Dorin Lazăr – Excepții în C

GeekMeet Brasov 2.0 – The geeks are geek once again

gm.brasov | Tuesday, July 12th, 2011

Actualiare 21 Iulie 2011: Avem si ultimul speaker, Claudiu Murariu.

Pentru cei care nu au uitat că a fi geek nu înseamnă să pornești un business, ci să fii pasionat de ceva ce nu mulți înțeleg, ne-am gândit că e timpul să avem un alt fel de GeekMeet.

Așa că vă invităm la GeekMeet 2.0 – începutul unui nou șir de întîlniri pe care sperăm să le facem la fel de interesante ca și pe cele vechi, doar că mai geek-friendly.

Sezonul 2 începe vineri, 29 Iulie 2011, când organizăm o nouă întâlnire a geekșilor brașoveni. Printre subiectele pe care vrem să le abordăm vor fi și găsirea unui mod de a ne întâlni mai des și să colectăm sugestii pentru următoarele ediții.

Detalii eveniment

  • Loc desfășurare: Cafetecă (la subsol)
  • Data: 29 Iulie 2011
  • Ora: 19:00
  • Consumatie minima: 10 lei
  • Participare: 20 de locuri, pe baza de inscriere folosind formularul web

Speakeri:

  • Raul Furnică
  • Paul Stroie
  • Dorin Lazăr
  • Claudiu Murariu

Agile & Scrum and Social Media Seminar

Filip | Friday, July 8th, 2011

Qubiz va invita la “Agile & Scum and Social Media Seminar”, adresat profesionistilor in domeniu, studentilor, profesorilor. Speakeri: Hans Hamhuis si Fred Kwakkel.

Evenimentul va avea loc in Amfiteatrul 1 al Bibliotecii Judetene “Gheorghe Sincai” in Oradea, etajul I, joi, 14 iulie 2011, cu incepere de la ora 18:00. Intrarea este libera.

Pentru a participa la eveniment, va rugam sa va inscrieti aici.

După GeekMeet #6, Oradea

Filip | Monday, June 6th, 2011

A fost bine!
Am avut o întâlnire superbă sâmbătă, în Oradea, cu aproape 50 de participanți. 5 dintre ai erau veterani GeekMeet, participaseră și la edițiile anterioare din Oradea.

La finalul întâlnirii, toți ne-am arătat interesul pentru întâlniri periodice și sperăm ca scânteia de sâmbătă să fi aprins un foc… :)

Iată și o parte din prezentări:
Citeşte în continuare

Sibiu How to Web Community Event 2011

Filip | Thursday, May 26th, 2011

ITNT, in colaborare cu Wembrio, organizează pe data de 4 iunie la Sibiu, Sibiu How to Web Community Event 2011, cel mai important eveniment dedicat comunității sibiene pasionate de online și antreprenoriat web. Tema evenimentului va fi despre comunități și importanța acestora în antreprenoriat.

Evenimentul va concentra în jumătate de zi 8 prezentări și paneluri ale unor nume recunoscute în online-ul românesc și nu numai drept modele demne de urmat sau povești de succes.

Participanții la evenimentul ce se va ține la hotelul Golden Tulip Ana Tower, vor putea urmări, discuta și socializa cu toți speakerii atât în timpul prezentărilor cât și în timpul evenimentului, în zona de networking special amenajată, cât și la petrecerea oficială de după eveniment.

Dintre speakeri amintim pe Matthew Harris – Senior Product Manager la Poken, Vlad Stan – fondator Vlad Stan & Partners, co-fondator Seedmoney și BucharestHubb, Dragoș Mănac – CEO la Appnor MSP S.A. și VP Business Development la Heruvim LLC, Ștefan Szakal – CEO la X3, Managing Partner la StatusPimp, Ana Maria Andronic – Senior Associate la SCPA Biriș Goran, co-fondator Venture Connect, Alexandru Negrea – social media manager la BCR, Peter Barta – director executiv Fundația Post Privatizare, care de altfel este și partenerul principal al evenimentului la nivel național.

Temele de discuție se vor axa pe subiecte de interes pentru antreprenorii din zona tehnologiei web, cum ar fi: comunitatea web locală, design și creativitate, rețele sociale și social media, începuturile unei afaceri, finanțarea acesteia.

Prețul biletelor variază de la 25 euro, cel standard până la 10 euro pentru studenți. Pentru grupuri și companii există de asemenea reduceri. De asemenea, în acest moment, există câteva promotii și cupoane speciale de reducere de până la 50%, disponibile prin partenerii noștrii. Biletele se pot cumpara online de pe sibiu.how-to-web.net sau de la sediul ITNT din Sibiu, Costache Negri, nr.9.

În cadrul evenimentului am pregatit și câteva surprize, dintre care cel puțin una va fi inedită pentru orice eveniment care a avut loc până acum în Romania.

Programul evenimentului poate fi vazut pe pagina: http://sibiu.how-to-web.net/schedule/.

GeekMeet #16 Timişoara

Alex Albu | Wednesday, May 25th, 2011

După GeekMeet 24 am luat o pauză destul de lungă, timp în care s-au dezvoltat destule proiecte faine şi au avut loc câteva evenimente interesante, revenim cu cea de-a 16-a ediţie a GeekMeet Timişoara.

Duminică 29 mai, începând cu ora 14 ne revedem în cafeneaua D’arc. În program avem o prezentare două prezentări şi o discuţie liberă, plus un time-slot liber pe care îl puteţi adjudeca dacă aveţi un proiect interesant de prezentat!

Update program:

Serviciul web adresat publisherilor analizează în timp real conţinutul publicat şi converteşte cuvitele cheie în link-uri de afiliere.

Aplicaţia care a câştigat ediţia din acest an a StudIT este un space-shooter dezvoltat în ActionScript 3.0 ce are un sistem de ghidare bazat pe Face Detection şi Motion Capture.

 

  • Alex Albu – Hands-on geeking

O discuţie liberă despre evenimente şi happening-uri pe care comunitatea GeekMeet Timişoara le poate organiza, pornind de la experienţa GeekMeet 24 şi luând în considerare alte idei şi propuneri pe care le putem pune în aplicare în perioada următoare. Participanţii GeekMeet24 şi Yahoo! OpenHack pot împărtăşi din experienţa celor două evenimente.

Înscriere. Pentru a şti cu cine ne vom întâlni duminică şi pentru vă asigura unul dintre cele 50 de locuri disponibile trebuie să completaţi formularul de mai jos:

Daţi sfoară-n ţară şi anunţaţi cunoscuţii! ;)

« Previous Page | Next Page »

Identitate: rogvaiv | Un proiect iniţiat de Filip Cherecheş-Toşa | Foloseşte blogu.lu

Switch to our mobile site